Băieţii lui Răzvan oare cu cine fac banking?

Întrebarea rămâne, pentru că, nu-i aşa, este şi ăsta un motiv de încredere care se oglindeşte în joc. Ai noştri tricolori au jucat meciul cu Albania ca şi când ar face banking cu Nuţu, Fane Trotil sau alţi cămătari.

Pentru că românul se pricepe la absolut orice, inclusiv la fotbal, îmi permit să îngroş şi eu rândurile chibiţilor cu câteva observaţii punctuale:

  • Nu joci în atac cu doi jucători care sunt mână moartă pe la cluburile lor. Niculae doar ce şi-a amintit cum se dă gol, iar Marica joacă doar pe la naţională. Stancu şi Herea sunt la ora actuală cu trei clase peste cei doi “consacraţi”.
  • Nu aglomerezi jocul în centru cu o echipă care se apără. La capitolul centrări din bandă am fost zero.
  • Nu  joci titular cu Florea. Că poartă numărul 10 s-ar putea să-i deranjeze pe unii, pe mine mă deranjează că nu ştie cum să stea în ghete.
  • Nu îl bagi pe Lobonţ în poartă ca să-i ridici moralul după ce s-a făcut de cacao în campionat sperând că nu o să aibe ăia nici un şut pe poartă. Chiar dacă ai dreptate, poate dau cu capul ;)
  • Deşi Mureşan îmi este antipatic, ştie să ţină capul sus când are mingea, spre deosebire de ceilalţi responsabili cu construcţia.
  • Nu se numeşte ghinion când te zbaţi în ultimele minute să nu-ţi dea Albania al doilea gol. Se numeşte umilinţă.
  • Nu contează că “băieţii s-au dăruit”, e un alt fel de a spune că au alergat mai mult decât mingea. Suferim de sindromul Bănel.
  • Nu contează că adversarul a marcat la singura fază de poartă – fotbalul se joacă pe boabe.
  • Golul nostru a fost la fel de penibil ca şi golul lor.

Mama a intrat în cameră la golul lui Stancu să mă întrebe dacă jucăm cu Anglia de se isteriza aşa comentatorul. Nu mamă, ăsta ne e nivelul – ne bucurăm când dăm gol cu Albania ca descreieraţii şi jucăm cu Franţa ca să facem schimb de tricouri. În rest, şpriţuri şi manele.

sursă foto