Oamenii fară chip

E ciudat că mă gândesc la asta, însă până acum nu am făcut legătura. An de an, Crăciunul se confundă cu ceea ce s-a întâmplat în ’89 în Timişoara, şi mai apoi în alte mari oraşe din ţară. Mă număr printre cei mulţi ce fac această legătură doar pentru că jingle-urile de sezon ale televiziunilor de pe la noi sunt urmate de jurnale de ştiri deschise de reportaje retrospective despre Revoluţie.

“Eroii nu mor niciodată!”, şi mă bucur că putem spune asta cu mândrie şi respect. Cei care o spun îmi sunt majoritatea de aceeaşi vârstă. Nu ştiu dacă o facem din solidaritate sau respect pentru aceia dintre noi care nu au apucat să îşi cunoască părinţii. Mă simt însă umil şi mândru ca printre atâtea non-valori suntem în stare să nominalizăm eroi.

Totul are însă un început. Lucruri fără motiv nu cunosc să se întâmple, iar de cele mai multe ori greu e să găsim sau să înţelegem motivul sau motivele. La fel cum an de an imaginile Revoluţei ne-au însoţit colindele, şi am învăţat să preţuim acel decembrie, şi cei ieşiţi în stradă au învăţat mai întâi sa preţuiască, puţin cate puţin, libertatea. La fel cum noi ştim că nu ne dorim să ne întoarcem la ce a fost, şi ei ştiau ca exista ceva pentru care merită să lupte.

Am descoperit astazi încă un motiv, la care nu mă gândisem până acum, pentru cele întâmplate în ’89. Să fi învăţat să preţuim libertatea tocmai pentru că ştiam că există? Ce exista în afară de cenzură? Pe vremea când jingle-urile nu se numeau jingle-uri, la radio se auzea înainte de emisiuni “Rapsodia Română”. Nu Ceauşescu era fan Enescu, ci o mînă de oameni ce aveau simţul valorii.

De la muzica celor de la The Doors, până la criticile aduse regimului şi veştile venite din lumea liberă, aceşti oameni au fost cei care timp de mai bine de două decenii au reuşit să aducă măsura libertăţii în casele, dar mai ales în mintea românilor. Oameni fară chip, însă ale căror voci erau sinonime cu libertatea. Despre colectivul de la Radio Europa Liberă, secţia română, mai că nu ştiam nimic. Cam tot atâtea ştiam şi despre munca şi sacrificiile ce le făcuseră. Eram prea mic pentru a-mi aminti altceva decat începutul “Rapsodiei Române”, ce până astăzi nu ştiam unde îl auzisem prima dată. Aşadar, motivul meu se numeşte “Război pe calea undelor”, un documentar genial semnat de Alexandru Solomon.

Cum descopăr rând pe rând chipurile unora dintre eroii din ’89, mă bucur că am reuşit să le descopăr şi povestea celor care au modelat inevitabil simţul libertăţii unor români.