Social news în .ro

Nu demult am început să descopăr site-urile de social news – agregatoare de conţinut a căror principală utilitate o găsesc în evidenţierea conţinutului pe care comunitatea de utilizatori îl consideră relevant.

Cele din .com au apărut de ani buni şi şi-au consolidat poziţiile de principale referrer-uri pentru site-urile de ştiri sau pentru blogurile cu conţinut relevant pentru internauţi. Datina spune că în general ideile se adaptează şi se implementează mai greu în .ro. În cazul site-urilor de social news e bine totuşi că se implementează, deoarece conţinutul publicat în română se pierde cu uşurinţă în vâltoarea unor agregatoare precum Reddit sau Digg.

Cam asta face Fain – cerne conţinutul prin sita utilizatorilor. Încercând să-l descopăr, deocamdată sunt în stadiul de utilizator pasiv care se tratează. Folosesc Fain pentru a vedea ce mai scrie lumea, dar îmi folosesc şi buletinul de utilizator pentru a vota articolele pe care le consider interesante.

Aici aş avea o idee de îmbunătăţire a interacţiunii cu utilizatorii: un widget care poate fi introdus într-un social sharing toolbar ar fi de folos pentru ca articolele citite să poată fi votate şi de pe site-ul sursă. Am observat că cică şi meritacitit.ro au aşa ceva, sunt curios dacă există vreun argument contra.

Nefiind încă un utilizator foarte activ nu am avut ocazia şi mai ales dreptul de a adăuga vreun articol care să fie în cele din urmă publicat. Regula utilizării Fain este simplă şi are la bază cuantificarea activităţii mele ca utilizator în moneda virtuală karma pe care o pot mai apoi folosi pentru a adăuga sau a vota articole.

Nu îmi este încă clar dacă existenţa karmei pe de-o parte şi imposibilitatea de a depuncta cu un vot un articol (precum în cazul Reddit sau a autohtonului Şmen) pe de altă parte sunt legate în vreun fel. Să fi fost omisă această funcţionalitate din dorinţa de a încuraja utilizatorii mai cu seamă la acţiuni pozitive? :)

Concluzia mea personală e că Fain este o unealtă utilă de promovare şi o sursă bună de conţinut structurat pe diverse domenii de interes. Mai mult, marele avantaj este comunitatea aflată în spatele său, o comunitate din care simt că încep să fac şi eu parte.

sursă foto

3 thoughts on “Social news în .ro

  1. Pai sa-ti uram bun venit, atunci!

    Ca sa-ti raspund la idei : In cadrul proiectului s-a luat decizia strategica de-a sustine votarea prin utilizatori, si nu prin site-uri. Ca atare exista un bookmarklet pe care-l poti folosi pentru a introduce articole (functioneaza in ff, chrome, opera etc) dar nu exista un widget.

    Pe de cealalta parte sistemul de ingropare a articolelor functioneaza pe alt sistem decit votarea lor.

    In fine, karma nu se chiar foloseste, in sensul ca ai nevoie de un minim de 25 pentru a introduce link-uri, dar nu te costa 25 de karma sa introduci un articol. Functioneaza sa zicem ca un abonament, nu ca un bilet de autobuz.

    In tot cazul, spor la bloging si sa ne vedem pe fain :)

  2. Mulţumesc pentru urări şi pentru răspuns!

    Într-adevăr, cu utilizatorul în centrul sistemului de votare un widget de genul nu îşi prea are sensul. Mai mult, decizia mi se pare una firească având în vedere accentul pe care Fain îl pune pe comunitatea de utilizatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>